S* O** P***** S*
CreditorC************* G***
DebitorAdmite cererea formulată de creditoarea S.C. OMV PETROM S.A. în contradictoriu cu debitoarea C G. Încuviinţează executarea silită prin toate formele prevăzute de lege, potrivit disp.art.666 Cod pr. civ., împotriva debitoarei C G la cererea creditoarei S.C. OMV PETROM S.A, în baza titlului executoriu – sentinţa civilă nr. 12060/04.10.2017 în dosarul nr.1875/4/2011* pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin decizia civilă nr.287/R/04.09.2018 a Tribunalului Bucureşti secţia a-III-a civilă, pentru suma de 3267 lei, reprezentând debit neachitat, sumă ce se va actualiza în funcţie de indicele de inflaţie la data redactării prezentei cereri urmând a fi actualizată până la data plăţii efective, precum şi pentru cheltuielile de executare silită. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiei, conform titlului executoriu. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 08.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere finala dezinvestire din 08.12.2020