G**** I**
InculpatÎn baza art. 485 al. 1 lit. a din Codul de procedură penală, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat în timpul urmăririi penale de Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş cu inculpatul G**** I** pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe prev. de art. 336 alin. 1 din Codul penal. Stabileşte pentru inculpatul G**** I** pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, prev. de art. 336 alin. 1 din Codul penal raportat la art. 480 alin. 4 din Codul de procedură penală. În temeiul art. 83 din Codul penal, dispune amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 din Codul penal, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii. În temeiul art. 85 alin. 1 din Codul penal, obligă inculpatul G**** I** să respecte, pe durata termenului de supraveghere, următoarele măsuri: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 2 din Codul penal, supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. 2 lit. b şi alin. 5 se face de Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş În baza art. 404 alin. 3 din Codul de procedură penală raportat la art. 88 din Codul penal, i se atrage atenţia inculpatului G**** I** asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat, avocat Berevoescu Sorin, în sumă de 554 de lei, conform împuternicirii avocaţiale nr. 466/09.11.2020, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 noiembrie 2020.
Hotarare 228/2020 din 20.11.2020În baza art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, deliberarea şi pronunţarea hotărârii se vor face la data de 20 noiembrie 2020. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 noiembrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2020Amână judecarea cauzei la data de 11 noiembrie 2020 în vederea desemnării unui apărător din oficiu inculpatului. Inculpatul are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2020.
Incheiere de sedinta din 14.10.2020