A****** I****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 2, 10 din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul A.I., cetă?ean român, necăsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, absolvent a 10 clase, necunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un an) şi 10 (zece) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen. În baza art. 91 din Codul penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, conform dispoziţiilor art. 92 alin. 1 din Codul penal. În baza art. 93 alin. 1 din Codul penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 din Codul Penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. c-e se comunică Serviciului de Probaţiune Ilfov. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. pen., impune inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul Primăriei Buftea sau bisericii din oraşul Buftea, entităţi din comunitate ce figurează în baza de date a serviciului de probaţiune la data pronunţării prezentei, pentru o perioadă de 60 de zile. În baza art. 91 alin. 4 din Codul penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal referitoare la revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor impuse, neexecutării obligaţiilor ce îi revin sau a săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare faţă de stat, din care suma de 500 lei este aferentă fazei de urmărire penală. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.04.2021.
Hotarare 98/2021 din 15.04.2021Stabileşte deliberarea şi pronunţarea încheierii la data de 15.04.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată în şedinţă publică la data de astăzi, 01.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.04.2021Amână cauza pentru depunerea înscrisurilor în circumstanţiere.
Incheiere de sedinta din 04.03.2021Amână cauza pentru administrarea probatoriului.
Incheiere de sedinta din 18.02.2021Pentru citarea cu mandat de aducere a inculpatului, în vederea exprimării pozi?iei procesuale.
Incheiere de sedinta din 14.01.2021