P***** A******* D*****
InculpatÎn baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările ?i completările ulterioare, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul P***** A******* D***** la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ,,de?inere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu” (fapta din data de 02.03.2017). In baza art. 67 alin. (1) din Codul penal aplică inculpatului P***** A******* D***** pe lângă pedeapsa principală şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, pe o perioada de 1 (unu) an, care se calculează, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din Codul penal, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului P***** A******* D***** pe lângă pedeapsa principală şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal. Constată că pedeapsa accesorie se va executa doar în măsura în care se va dispune anularea sau revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale a închisorii. În baza art. 91 alin. (1) din Codul penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 10 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, care se calculează conform art. 92 din Codul penal. În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, se impune inculpatului P***** A******* D***** să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de către acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului său de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din Codul penal, impune inculpatului P***** A******* D***** obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul P***** A******* D***** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Funda?iei pentru Promovarea Sanc?iunilor Comunitare sau în cadrul Administra?iei Domeniului Public Sector 3, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) teza ultimă din Codul penal, atrage atenţia inculpatului P***** A******* D***** asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere cu consecinţa executării pedepsei închisorii în regim de detenţie, în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse de instanţă, în cazul în care nu se îndeplinesc integral obligaţiile civile stabilite de instanţă până la expirarea termenului de supraveghere, precum şi în cazul în care inculpatul mai săvârşeşte o infracţiune pe parcursul termenului de supraveghere. În baza art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ia faţă de inculpatul P***** A******* D***** măsura de siguranţă a confiscării speciale a unie cantităţi de 2,18 grame cannabis, depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. cu dovada seria H nr. 0216449/22.06.2017 (fila 27 d.u.p.). În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, dispune distrugerea potrivit art. 574 lit. d) din Codul de procedură penală a drogurilor ridicate de la inculpat, men?ionate în paragrafele anterior, cu păstrarea de contraprobe. În baza art. 112 alin. (1) lit. b) din Codul penal şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ia faţă de inculpatul P***** A******* D***** măsura de siguranţă a confiscării speciale a câmtarului electronic cu urme de THC şi a celor două grindere metalice cu urme de THC, depuse la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. cu dovada seria H nr. 0216449/22.06.2017 (fila 27 d.u.p.). În baza art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1) şi alin. (5) teza a II-a din Codul de procedură penală, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare, menţine măsura sechestrului asigurator instituită prin Ordonanţa nr. 742/D/P/2017 din 08.09.2017 (fila 75 d.u.p.) a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală - Secţia de combatere a traficului de droguri asupra sumei de 1.700 lei ridicată de la inculpat şi depusă conform chitanţei nr. 60056/17 din 11.09.2017 la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti (fila 76 bis d.u.p.). În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul P***** A******* D***** la plata către stat a sumei de 2.500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 2.150 lei din faza de urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.04.2021.
Hotarare 497/2021 din 21.04.2021În baza art. 391 alin. (2) C.proc.pen., amana pronunţarea la data de 21.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.04.2021În baza art. 391 alin. (1) C.proc.pen., stabileşte pronunţarea la data de 07.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.03.2021Fata de lipsa inculpatului, amana cauza la data de 24.03.2021, ora 09.00, sala 208.
Incheiere de sedinta din 24.02.2021