B***** E*********** J*********** M**** D**** G******
PetentT** B*** E** P*** A***** T** M**** I** S*
CreditorK***** J*****
DebitorAdmite în parte cererea formulată de BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC MAIER DORIN GHEORGHE şi în consecinţă: Încuviinţează executarea silită prin toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, împotriva debitorului K***** J*****, în dosarul execuţional nr. 864/E/2020 al B.E.J. Maier Dorin Gheorghe, pentru suma de 2.654,32 lei reprezentând capital restant şi dobândă, la care se vor adăuga şi cheltuielile de executare silită, în baza titlului executoriu contractul de credit nr. 20201000945 din 09.01.2020 şi a titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită, până la recuperarea creanţei creditoarei la cererea creditoarei TBI BANK, prin administrator cu drepturi depline TBI MONEY IFN S.A. (fostă TBI CREDIT IFN S.A.). Respinge cererea formulată pentru diferenţa de 100 lei până la creanţa pretinsă în cuantum total de 2.754,32 lei, ca neîntemeiată. Cu drept de apel pentru creditoare în termen de 15 zile de la comunicare, cererea se depune la Judecătoria Odorheiu Secuiesc. Pronunţată în şedinţa publică din 08.12.2020.
Incheiere finala dezinvestire 2888/2020 din 08.12.2020