K***** G******
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 02.11.2020 emis în dosarul nr. 346/278/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul K***** G******, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. şi ped. de art 336 alin. 1 C.pen. Încheierea se comunică de îndată procurorului şi inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 18 Decembrie 2020.
Incheierefinalacamerapreliminara189/2020 din 18.12.2020