A***** G********
PetentConstata îndeplinită procedura de comunicare a actelor de procedură către destinatarul A***** G********, la solicitarea agenţiei de transmitere Unep presso la Corte d Appello di Brescia. Dispune redactarea, in limba italiană, a unui certificat de îndeplinire a acestor formalită?i, utilizând formularul tip prevăzut în anexa I a Regulamentului CE nr. 1393/2007, ?i transmiterea acestuia agen?iei de transmitere, prin fax/posta, împreună cu o copie a actului notificat sau comunicat. In conformitate cu prevederile art. 34 lit. c din legea 189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială, astfel cum a fost modificata prin legea nr. 44/2007, dispune comunicarea unei copii de pe încheierea pronunţată Ministerului Justiţiei, spre evidenta. Pronunţată în data de 20.01.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 487/2021 din 20.01.2021