M**** M*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. (1), alin. (2) şi alin. (10) din Codul de procedură penală rap. la art. 61 alin. (1) ?i alin. (4) lit. b) din Codul penal condamnă pe inculpatul M**** M*****, la pedeapsa amenzii penale constând în 100 de zile-amendă pentru săvârşirea infracţiunii de de?inere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, în stare de recidivă postcondamnatorie, faptă prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (1) din Codul penal. În temeiul art. 61 alin. (2) din Codul penal stabileşte cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă la suma de 25 de lei, inculpatul urmând a plăti statului o amendă penală în cuantum total de 2.500 lei. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 alin. (1) din Codul penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea, dacă inculpatul nu execută pedeapsa amenzii penale, în tot sau în parte, cu rea-credinţă, precum şi asupra dispoziţiilor art. 64 din Codul penal privind executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii. În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri rap. la art. 112 lit. f) din Codul penal dispune confiscarea specială a cantităţii de 1,09 grame cannabis (rămasă după efectuarea analizelor de laborator) ce a fost ridicată de la inculpatul M**** M***** şi depusă la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direc?ia Cazier Judiciar ?i Eviden?e Operative conform dovezii seria DCJSEO nr. 521858 din data de 18.02.2020. În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri dispune distrugerea, cu păstrarea de contraprobe, a cantităţii de cannabis rămase după efectuarea analizelor de laborator şi depusă la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direc?ia Cazier Judiciar ?i Eviden?e Operative conform dovezii seria DCJSEO nr. 521858 din data de 18.02.2020. În temeiul art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 275 alin. (6) din Codul de procedură onorariul avocatului din oficiu care a asigurat asistenţa juridică a inculpatului, în cuantum de 1.495 lei, se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 august 2021.
Hotarare 948/2021 din 11.08.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 11 august 2021, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.08.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 05 august 2021, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.07.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 29 iulie 2021, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.07.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 21 iulie 2021, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.07.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 09 iulie 2021, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.06.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 29 iunie 2021, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.06.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 24 iunie 2021, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.06.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 15 iunie 2021, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.05.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 28 mai 2021, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.05.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 14 mai 2021, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.05.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, stabileşte termen pentru pronunţare la 07 mai 2021. Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.04.2021In vederea clarificării situaţiei juridice a inculpatului, acordă termen la data de 23.04.2021 ora 09.10, sala 208
Incheiere de sedinta din 26.03.2021