K***** I***** I********** R* S***
ReclamantA*** P****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul. Dispune completarea sentinţei civile nr. 3390/2020 a Judecătoriei Sibiu, pronun?ată în dosar nr.3245/306/2020, în sensul că: Admite în parte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalită?ilor de întârziere în cuantum de 0,5%/zi, calculate de la data până la care au fost calculate penalită?ile de întârziere de către creditorul cedent indicată în ultima factură şi până la data plă?ii integrale a debitului. Obligă pârâtul să plătească reclamantei KREDYT suma reprezentând penalită?i de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere la plată, aferente sumei de 280,2 lei debit principal, începând cu data de 30.05.2017 şi până la data plăţii sumei de 280,2 lei. Respinge în rest capătul de cerere sus men?ionat. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sibiu. Pronun?ată astăzi, 12.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 44/2021 din 12.01.2021amana pronuntarea la 12 ianuarie 2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2021in vederea citarii partilor
Incheiere de sedinta din 18.12.2020