B***** E********
ReclamantC*** J******** D* P***** C***
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta B. E. împotriva pârâtei C.J. P. C.şi în consecinţă: Anulează Decizia nr. 333735/28.07.2020. Obligă pârâta să emită o nouă decizie de pensionare, începând cu data de 01.07.2020, cu luarea în calcul a diferenţei dintre sumele trecute la rubrica salar în acord realizat din adeverinţa nr. 738/16.03.2020 emisă de SC Depozitul Arhivele Transilvania SRL şi salariul înscris în carnetul de muncă, precum şi sumele trecute la rubrica diferenţe acord din aceeaşi adeverinţă. Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată. Obligă pârâta să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 400 lei reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată, azi 19.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei. Preşedinte, Asistent judiciar, Cu opinia separată a dnei asistent judiciar Carmen Ecaterina Popa, în sensul respingerii acţiunii. Asistent judiciar,
Hotarare 742/2021 din 19.03.2021Amână pronunţarea pentru data de 19.03.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.03.2021Amână pronunţarea pentru data de 09.03.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2021Preschimbă din oficiu termenul de judecată din data de 07.01.2021, sala 5, ora 9, pentru data de 23.02.2021, sala 16, ora 9 pentru când se citează părţile cu menţiunea „termen preschimbat din oficiu”. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 23.11.2020