U** O***** H****
PetentI****** L**** R*****
IntimatAdmite cererea reclamantului, U.A.T oraşul Haţeg, în contradictoriu cu pârâta I****** L**** R*****. Înlocuieşte amenda în cuantum total de 700 lei, aplicată prin procesele verbale seria PTMY nr 053314din 21 iunie 2019 şi PTMY nr 053317din 11 iulie 2019, cu sancţiunea obligării pârâtei la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, dintre cele prevăzute de art. 1 din HCL Haţeg nr 88/2014 , pe o durată de 53 ore, pe raza oraşului Haţeg. Se va emite mandat de executare. Atrage atenţia intimatei asupra dispoziţiilor art. 21 din OG 55/2002 privitoare la înlocuirea sancţiunii în cazul neîndeplinirii obligaţiilor cu rea-credinţă. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se depune la Judecătoria Haţeg sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 402 Cod proc. Civ., azi 10 iulie 2020.
Hotarare 256/2020 din 10.07.2020Amână pronunţarea la data de 10.07.2020 Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.07.2020.
Incheiere de sedinta din 07.07.2020