S***** M******
PetentI************ D* P****** J******* S******
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul Ştefan Mihăiţă împotriva procesului - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PSVY nr. 054265 încheiat la data de 21.04.2020 de către intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava. Anulează procesul - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PSVY nr. 054265 încheiat la data de 21.04.2020 de către intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15.04.2021.
Hotarare 1660/2021 din 15.04.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 15 aprilie 2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 1 aprilie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.04.2021Admite excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată, invocată din oficiu de instanţă. Înaintează dosarul către preşedintele instanţei, în vederea repartizării aleatorii a acestuia între celelalte complete, cu indisponibilizarea completelor de judecători stagiari. Fără nicio cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 26.05.2020.
Incheiere de sedinta din 26.05.2020