S********* N******* A* P*********** Ş* F************* "*********
Reclamant ReclamantI************ T********* A* P******* D* F******** S****** M********
Pârât PârâtA***** I***** R***** - P*** S***** M*******
ReclamantB******** D**** R***** - P*** S***** M*******
ReclamantB******* A******** - P*** S***** M*******
ReclamantRespinge acţiunea ca nefondată.Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Suceava. Pronunţată astăzi, 28.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în conformitate cu prevederile art. 396 alin.(2) din Codul de procedură civilă.
Hotarare 40/2021 din 28.01.2021Amână pronunţarea la 28.01.2021. Pronunţată astăzi, 14.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în conformitate cu prevederile art. 396 alin.(2) din Codul de procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2021Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător D. C. D. în dosarul nr. 3259/86/2019* al Tribunalului Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal. Trimite dosarul nr. 3259/86/2019* al Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Serviciului Registratură a Tribunalului Suceava pentru a proceda la o nouă repartizare aleatorie a acestuia, cu excluderea completului C10 F cont N. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 12 noiembrie 2020.
Incheiere abtinere 88/2020 din 12.11.2020