I*** L********
PetentI************ D* P****** J******* I***
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul Ivan Laurenţiu în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi. Înlocuieşte cu avertisment sancţiunea amenzii contravenţionale în valoare totală de 6000 lei, (câte 2000 lei pentru fiecare dintre faptele prevăzute de disp. art. 58 lit. a) din legea nr.333/2003, art.58 lit. f) din legea nr.333/2003 şi art.3 pct.1 din HG nr.301/2012) aplicată petentului prin procesul-verbal seria PISY nr.057944 din 09.10.2020. Menţine celelalte prevederi ale procesului-verbal de contravenţie contestat. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Iaşi. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 08.07.2021.
Hotarare 8020/2021 din 08.07.2021Amânare ulterioară a pronunţării - Amână pronunţarea la data de 08.07.2021, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de Procedură Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 iulie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.07.2021Amână pronunţarea la data de 01.07.2021, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de Procedură Civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.06.2021Amână pronunţarea la data de 24.06.2021, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de Procedură Civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.06.2021Amână pronunţarea la data de 17.06.2021, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de Procedură Civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.06.2021Amână pronunţarea la data de 10.06.2021, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de Procedură Civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.05.2021Acorda termen la data de 27.05.2021, ora 09:40, pentru a se comunica duplicatul inscrisurilor catre intimat.
Incheiere de sedinta din 15.04.2021