M******* L******
ReclamantM******* M********
ReclamantC*** P******
PârâtM******** A**
PârâtF******* E*****
PârâtAdmite în parte ac?iunea civilă formulată de reclamanţii ML, având CNP ?i MM, având CNP, ambii domicilia?i în , cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet individual de avocat- , cu sediul în , în contradictoriu cu pârâtele CP, având CNP, domiciliată în , MA, având CNP , domiciliată în , FE, având CNP, domiciliata în şi BM, având CNP, domiciliată în . Obligă pârâtele CP, MA şi FE să efectueze demersurile necesare în vederea exercitării dreptului de preempţiune, potrivit Legii nr. 17/2014, cu privire la imobilul teren situat în extravilanul localităţii , în suprafaţă de 2900 mp, identificat în tarla 34, parcela 133, având categoria de folosinţă arabil, înscris în Titlul de proprietate nr./eliberat la data de 14.07.1998 de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj, în favoarea numitului P T.G, iar în caz de refuz, autorizează reclaman?ii să efectueze aceste demersuri. Dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtelor CP, MA şi FE, în cotă de 1/3 parte fiecare, asupra imobilului teren situat în extravilanul localităţii , comuna , judeţul , în suprafaţă de 2900 mp, identificat în tarla 34, parcela 133, având categoria de folosinţă arabil, înscris în Titlul de proprietate nr./ eliberat la data de 14.07.1998 de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj. Obligă pârâta BM să efectueze demersurile necesare în vederea exercitării dreptului la prccmp?iune potrivit Lcgii nr. 17/2014, cu privirc la imobilul teren situat în extravilanul localităţii , comuna , judeţul , în suprafaţă de 2900 mp, identificat în tarla 34, parcela 41, având categoria de folosinţă arabil, înscris în Titlul de proprietate nr./ eliberat la data de 12.08.1996 de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj, în favoarea numitului BDI, iar în caz de refuz, autorizează reclaman?ii să efectueze aceste demersuri. Dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei BM în cotă de 1/1 parte, asupra imobilului teren situat în extravilanul localităţii , comuna , judeţul , în suprafaţă de 2900 mp, identificat în tarla 34, parcela 41, având categoria de folosinţă arabil, înscris în Titlul de proprietate nr./ eliberat la data de 12.08.1996 de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj. Respinge capetele de cerere 1 şi 2 privind dezbaterea succesiunii defunctului PG, ca lipsite de interes. Ia act că păr?ile nu solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Gherla. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 28.05.2021.
Hotarare 557/2021 din 28.05.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 28.05.2021. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţe. Pronunţată azi, 21.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.05.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 21.05.2021. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţe. Pronunţată azi, 06.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.05.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 06.05.2021. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin grefă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.04.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 23.04.2021. Soluţi va fi pusă la dispoziţia părţilor prin grefă Pronunţată în şedinţa publică din data de 08.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.04.2021