Dosar 32793/94/2020 din 27.11.2020

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 32793/94/2020
Data dosar:
27.11.2020
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.05.2021 la ora 08:30

    Complet: C18 am .pr.
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamanta VALBERTO SRL, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat FURTUNĂ CODRIN-ALEXANDRU. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1895,48 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente acestui debit principal, în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 19.11.2020 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 657,68 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 20.05.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 8354/2021 din 20.05.2021
  • Sedinta din data de 05.05.2021 la ora 11:00

    Complet: C18
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 20.05.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 05.05.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.05.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD