B***** P****
InculpatB***** E****
Parte vătămatăB***** M****
Parte vătămatăT****** N******
Parte vătămatăB***** V*****
Parte vătămatăÎn baza art. 345 alin. 1, 2 Cod proc. pen., Respinge ca neîntemeiată excepţia neregularităţii actului de sesizare a instanţei, respectiv rechizitoriul emis la data de 30.09.2020 în dosarul de urmărire penală nr. 9210/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, excepţie invocată de către inculpatul Bîrsan Petru. Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului Bîrsan Petru de excludere a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi de anulare a actelor de urmărire penală. În baza art. 346 alin. 2 Cod proc. pen., constată competenţa instanţei, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 30.09.2020 în dosarul nr. 9210/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul BÎRSAN PETRU, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 326 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Bîrsan Petru. Copie de pe prezenta încheiere se va comunica, de îndată, inculpatului, părţilor civile şi procurorului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 22.04.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara313/2021 din 22.04.2021Amana pronuntarea la data de 22.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.04.2021Amana pronuntarea la data de 15.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.04.2021Amana pronuntarea la data de 08.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.04.2021Stabileste pronuntarea la data de 01.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.03.2021Avand in vedere cererea de amanare formulata de inculpat, amana cauza la data de 24.03.2021 ora 13:30.
Incheiere de sedinta din 10.03.2021