M******** E****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite cererea de îndreptare, formulată de petentă. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurata in minuta, dispozitivul şi considerentele sentinţei civile nr. 2251/29.03.2021 pronunţata in dosarul nr. 32832/3/2020 în sensul că, în loc de S.C. Rompups S.A. Suceava, se va menţiona S.C. Romups S.A., cum era corect. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată astăzi, 18.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 18.10.2021Admite în parte acţiunea. Anulează decizia nr.193042/21.10.2020 emisă de Casa Locală de pensii Sector 5 Bucureşti. Obliga pârâta să emită o noua decizie de pensionare prin care sa revizuiască drepturile de pensie ale reclamantei, începând cu data de 28.09.2020 cu valorificarea retribuţiei tarifare lunare conform menţiunilor din carnetul de muncă în locul sumei contributive deja valorificată pentru perioada anterioară datei de 01.04.2001 şi a sumei contributive din adeverinţa nr. 74073/29.07.2019 eliberată de C.P.M.B. în locul celei deja valorificate pentru perioada ulterioară datei de 01.04.2001, precum şi cu valorificarea grupei a II-a de muncă, pentru perioada 27.12.1979-06.04.1981 din adeverinţa nr. 562/25.08.2015 eliberată de S.C. Rompups S.A. Suceava. Obligă pârâta la plata către reclamantă a diferenţelor de pensie, începând cu data de 28.09.2020, actualizată cu indicele inflaţiei la data plăţii efective. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu parţial de avocat. Cu apel in 30 zile de la comunicare ce se depune la sediul Tribunalului Bucureşti Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată azi 29.03.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 2251/2021 din 29.03.2021Amâna pronunţarea la data de 29.03.2021,prin punerea soluţiei la dispoziţia parţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conf. art. 396 alin. 2 Cod Procedură Civilă. Pronunţată astăzi, 22.03.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.03.2021Amâna pronunţarea la data de 22.03.2021,prin punerea soluţiei la dispoziţia parţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conf. art. 396 alin. 2 Cod Procedură Civilă. Pronunţată astăzi, 15.03.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.03.2021Amâna pronunţarea la data de 15.03.2021,prin punerea soluţiei la dispoziţia parţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conf. art. 396 alin. 2 Cod Procedură Civilă. Pronunţată astăzi, 1.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.03.2021