P******** V*****
InculpatÎn baza art. 279 C.pr.pen. admite cererea formulată de doamna avocat Mănescu Mirela. Dispune înlăturarea omisiunii vădite strecurate în sentinţa penală nr. 491/15.07.2021, pronun?ată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 32858/94/2020, în sensul că se va adăuga paragraful: „Onorariul apărătorului din oficiu, avocat Mănescu Mirela, în cuantum de 868 lei, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.” În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi 21.07.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 21.07.2021În baza art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 44 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 396 al.10 C.p.p. condamnă pe inculpatul P******** V*****, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Constată că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentin?ă penală a fost săvâr?ită în termenul de încercare al pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentin?a penală nr. 374/20.07.2017 pronun?ată în dosarul nr. 3339/303/2017 al Judecătoriei Sector 6 Bucure?ti, definitivă prin neapelare la 16.08.2017. În baza art. 96 alin. 5 C.pen. revocă suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentin?a penală nr. 374/20.07.2017 pronun?ată în dosarul nr. 3339/303/2017 al Judecătoriei Sector 6 Bucure?ti, definitivă prin neapelare la 16.08.2017. În temeiul art. 44 alin. 2 C.pen. raportat la art. 39 alin. 1 lit. b C.p. contopeşte pedepasa de 1 an închisoare aplicată prin sentin?a penală nr. 374/20.07.2017 pronun?ată în dosarul nr. 3339/303/2017 al Judecătoriei Sector 6 Bucure?ti, definitivă prin neapelare la 16.08.2017, cu pedepasa de 8 luni închisoare aplicată prin prezenta sentin?ă penală, urmând ca inculpatul P******** V***** sa execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din pedeapsa de 8 luni închisoare (2 luni ?i 20 zile închisoare), în final urmând ca inculpatul P******** V***** să execute pedeapsa rezultantă de 1 an 2 luni ?i 20 zile închisoare. În baza art. 67 alin.1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit.a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) ?i b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) C.pen., pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 C.pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit.a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) ?i b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) C.pen.. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpatul P******** V***** la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.07.2021.
Hotarare 491/2021 din 15.07.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 15.07.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 12.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.07.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 12.07.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 29.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.06.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 21.06.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 03.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.06.2021pronunţarea pe aspecte prealabile fondului
Incheiere de sedinta din 06.05.2021în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru inculpat
Incheiere de sedinta din 08.04.2021Amână cauza faţă de lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 25.02.2021