S*** U******** S*****
InculpatO**** A*****
InculpatL**** O***** B*****
InculpatS*** A***** S*****
InculpatP******** D* P* L**** T********* B****
Reprezentant legalÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată că Tribunalul Bihor este competent în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 606/124/P/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din data de 02 noiembrie 2020, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpaţii: 1. L**** O***** B*****, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. de art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal (87 acte materiale reprezentând 87 de facturi), 2. SC AXTROM SRL, cercetată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. de art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal (87 acte materiale reprezentând 87 de facturi), 3. O**** A*****, fost administrator în fapt al SC Utilcaroi SRL Oradea, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. de art. 48 Cod pen. raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal (87 acte materiale reprezentând 87 de facturi); complicitate la evaziune fiscală în formă continuată , faptă prev. de art. 48 Cod pen. raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal (11 acte materiale reprezentând 11 facturi), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. de art. 48 Cod pen. raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal (6 acte materiale reprezentând 6 facturi), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal. 4. SC UTILCAROI SRL, cercetată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. de art. 48 Cod pen. raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal (87 acte materiale reprezentând 87 de facturi); complicitate la evaziune fiscală în formă continuată , faptă prev. de art. 48 Cod pen. raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal (11 acte materiale reprezentând 11 facturi) complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. de art. 48 Cod pen. raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal (6 acte materiale reprezentând 6 facturi), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii L**** O***** B*****, O**** A*****, SC UTILCAROI SRL şi SC AXTROM SRL. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu de azi, 23.12.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara169/2020 din 23.12.2020