Dosar 32958/325/2020 din 14.12.2020

liberarea condiţionată (art.587 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 32958/325/2020
Data dosar:
14.12.2020
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
liberarea condiţionată (art.587 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.01.2021 la ora 09:00

    Complet: C3LC
  • respinge cererea

    În temeiul art. 587 CPP, cu aplicarea art. 99 CP şi 100 alin. 2 CP, respinge ca prematură cererea de liberare condiţionată formulată de către petentul condamnat deţinut în Penitenciarul Timişoara, aflat în executarea pedepsei de 4 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 86/2019 a Tribunalului Arad. În temeiul art. 587 alin. 2 CPP cererea va putea fi reînnoită după îndeplinirea termenului prevăzut de art. 99 şi urm. CP. În temeiul art. 272 alin. 2 CPP, dispune plata sumei de 313 de lei reprezentând onorariu al avocatului din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. În temeiul art. 275 alin. 2 CPP, obligă petentul la suma de 100 lei cheltuieli judiciare faţă de stat. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 14.01.2021.

    Hotarare 80/2021 din 14.01.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD