B********* I** M****
InculpatH****** V*****
Parte vătămatăAdmite sesizarea din oficiu şi pe cale de consecinţă: În baza art. 278 Cod Procedură Penală dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul minutei şi dispozitivului sentinţei penale nr. 242/2020 din data de 26.11.2020 pronunţată în dosarul nr. 3297/176/2019, sens în care alin. 2, 3 şi 5 vor avea următorul cuprins: „ Constată că infrac?iunea care face obiectul prezentului dosar este concurentă, în condi?iile art. 38 alin. 1 C.pen. cu infracţiunile de însuşire a bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor şi de furt calificat, în formă continuată, pentru care inculpatul a fost condamnata la pedeapsa rezultantă de 2 ani 6 luni ?i 10 zile închisoare, cu privire la care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, prin sentinţa penală nr. 603/2019 pronunţată în data de 03.10.2019 în dosarul cu nr. 2483/176/2017 de Judecătoria Alba Iulia, definitivă prin decizia penală nr. 320 din data de 10.06.2020 pronun?ată de Curtea de Apel Alba. În baza art. 97 alin. 1 C. pen., anulează dispoziţia de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani 6 luni ?i 10 zile închisoare aplicată inculpatului prin sentin?a penală nr. 603/2019 pronunţată în data de 03.10.2019 în dosarul cu nr. 2483/176/2017 de Judecătoria Alba Iulia, definitivă prin decizia penală nr. 320 din data de 10.06.2020 pronun?ată de Curtea de Apel Alba. În baza art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen., contope?te pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, cu pedepsele de 1 lună închisoare ?i 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 603/2019 pronunţată în data de 03.10.2019 în dosarul cu nr. 2483/176/2017 de Judecătoria Alba Iulia, definitivă prin decizia penală nr. 320 din data de 10.06.2020 pronun?ată de Curtea de Apel Alba, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor obligatoriu ?i fix de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (9 luni x 1/3 = 3 luni), rezultând o pedeapsă de 2 ani ?i 9 luni închisoare, care se va executa în regim de deten?ie.” Prezenta face parte integrantă din sentinţa penală nr. 242/2020 a Judecătoriei Alba Iulia. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 27.11.2020.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata60/2020 din 27.11.2020