S* I********** S*
PârâtP**** M******
ReclamantSc 1100 - În baza art. 416 şi următoarele Cod procedură civilă, constată perimată de drept cererea având ca obiect reziliere contract arendă. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. În ipoteza exercitării, cererea de recurs va fi depusă la Judecătoria Roşiorii de Vede. Pronunţată astăzi, 22 iunie 2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1100/2022 din 22.06.2022Încheiere suspendare din 24.11.2021 - În baza art. 242 Cod procedură civilă, suspendă judecata cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. În ipoteza exercitării, cererea de recurs va fi depusă la Judecătoria Roşiorii de Vede. Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere suspendare din 24.11.2021pentru administrarea probei cu înscrisuri
Incheiere de sedinta din 29.09.2021Încuviin?ează cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantei. Pune în vedere reclamantei să facă dovada mandatului de reprezentare pentru comunicarea notificării nr.19/08.09.2020, şi apărătorului reclamantei să facă dovada absenţei la termenul din 5 mai 2021.
Incheiere de sedinta din 16.06.2021Respinge excepţia insuficientei timbrări a cererii, invocată din oficiu. Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 16 iunie 2021, ora 11:00, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, reclamanta, la domiciliul procesual ales, cu menţiunea de a face dovada mandatului de reprezentare pentru comunicarea notificării nr.19/08.09.2020. Pronunţată astăzi, 05 mai 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 05.05.2021Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul pârâtei.
Incheiere de sedinta din 17.03.2021Ia act că reclamanta a depus dovada achitării taxei de timbru . Dispune continuarea procedurii prealabile . Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 12 noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 12.11.2020