I***** D*** F****** A*
ReclamantM****** L**** A*****
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta IDF AG (fosta IJF AG), în contradictoriu cu pârâtul MLA.Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 339,18 lei, reprezentând debit principal, constând în contravaloarea facturilor scadente şi neachitate, emise în baza Contractului de prestări servicii nr. 60910808/12.01.2016. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4,31 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere, în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, aferente debitului principal ?i calculate conform prevederilor contractuale.Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 52,70 lei, reprezentând despăgubiri pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale, calculate conform prevederilor contractuale. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.Executorie de drept.Numai cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Bistri?a.Pronunţată prin punerea soluţiei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 22.05.2020.
Hotararecameraconsiliu1569/2020 din 22.05.2020