B**** V*******
Intimat ReclamantI********* N******* D* S*********
Petent PârâtRespinge cererile de lămurire ca neîntemeiate. Definitivă. Pronunţată la data de 24.03.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 24.03.2022Pentru comunicarea către petentul I********* N******* D* S********* a cererii de lămurire dispozitiv depusă de către intimatul B**** V*******.
Incheiere de sedinta din 13.01.2022lipsa dosarului
Incheiere de sedinta din 18.11.2021pentru intregirea completului de judecata initial investit
Incheiere de sedinta din 21.10.2021Admite recursul, Casează sentinţa recurată şi rejudecând cauza: Admite în parte cererea Obligă pârâtul să emită actele prin care să recalculeze şi să acorde reclamantului salariul de bază şi sporurile la nivelul maxim al acestor drepturi salariale, acordate pentru aceeaşi funcţie, grad profesional, clasă şi gradaţie în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaţionale, respectiv raportat la funcţia similară din cadrul Secretariatului General al Guvernului , începând cu data de 21.12.2016. Obligă pârâtul să plătească reclamantului diferenţa dintre sumele primite efectiv de reclamant şi cele rezultate în urma recalculării, începând cu data de 21.12.2016, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă. Respinge, în rest, cererea ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată conform art. 396 alin. (2) Cpc. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 1.07.2021.
Hotarare 1549/2021 din 01.07.2021amana pronun?area la data de 01.07.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.06.2021