Dosar 3310/192/2020 din 01.09.2020

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3310/192/2020
Data dosar:
01.09.2020
Instanta:
Judecătoria Bolintin Vale
Departament:
Judecatoria Bolintin Vale - cauze generale
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.12.2021 la ora 09:00

    Complet: CJ22
  • Condamnare

    În temeiul art. 335 alin.1 C.pen. cu aplic. art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul Drăguşin Marian Florin la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d şi i C.pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege şi dreptul de a conduce autovehicule, în sensul prevăzut de art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pedeapsă care se execută în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c C.pen., pe o durată de 4 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d şi i C.pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege şi dreptul de a conduce autovehicule, în sensul prevăzut de art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pedeapsă care se execută în condiţiile art. 65 alin. 3 C.pen. În temeiul art. 97 alin. 1 din C.pen., anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani şi 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 54/18.06.2020, pronunţată de Judecătoria Videle în dosarul nr. 3238/335/2019, definitivă prin neapelare la data de 07.07.2020. În temeiul art. 38 alin. 1 din C.pen., constată că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 114/07.08.2019 pronunţată de Judecătoria Videle, în dosarul nr. 1266/335/2019, definitivă prin neapelare la data de 03.09.2019 şi cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 54/18.06.2020, pronunţată de Judecătoria Videle în dosarul nr. 3238/335/2019, definitivă prin neapelare la data de 07.07.2020. Descontopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 54/18.06.2020, pronunţată de Judecătoria Videle în dosarul nr. 3238/335/2019, definitivă prin neapelare la data de 07.07.2020 în: - o pedeapsă cu închisoarea de 2 ani (pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 din C.pen.); - o pedeapsă cu închisoarea de 1 an (pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 din C.pen.); - o pedeapsă cu închisoarea de 1 an şi 6 luni (aplicată prin Sentinţa penală nr. 114/07.08.2019 pronunţată de Judecătoria Videle, în dosarul nr. 1266/335/2019, definitivă prin neapelare la data de 03.09.2019). În temeiul art.39 alin.1 lit. b) Cod penal raportat la art. 38 alin.1 Cod penal, contopeşte pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare (aplicată în prezenta cauză) cu pedeapsa de 2 ani închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 54/18.06.2020, pronunţată de Judecătoria Videle în dosarul nr. 3238/335/2019, definitivă prin neapelare la data de 07.07.2020), pedeapsa de 1 an închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 54/18.06.2020, pronunţată de Judecătoria Videle în dosarul nr. 3238/335/2019, definitivă prin neapelare la data de 07.07.2020) şi pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare (aplicată prin Sentinţa penală nr. 114/07.08.2019 pronunţată de Judecătoria Videle, în dosarul nr. 1266/335/2019, definitivă prin neapelare la data de 03.09.2019), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un rest de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani şi 4 luni închisoare. Inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie, conform art. 60 din C.pen.. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C.pen. rap. la art. 67 alin. (1) C.pen., contopeşte pedepsele complementare aplicate inculpatului în prezenta cauză, prin sentinţa penală nr. 54/18.06.2020, pronunţată de Judecătoria Videle în dosarul nr. 3238/335/2019, definitivă prin neapelare la data de 07.07.2020 şi prin Sentinţa penală nr. 114/07.08.2019 pronunţată de Judecătoria Videle, în dosarul nr. 1266/335/2019, definitivă prin neapelare la data de 03.09.2019 şi aplică inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d şi i C.pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege şi dreptul de a conduce autovehicule, în sensul prevăzut de art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pedeapsă care se execută în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c C.pen., pe o durată de 4 ani. Pedeapsa complementară rezultantă urmează a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen., respectiv după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În temeiul art. 45 alin. 4 din C.pen., deduce din durata totală a pedepsei complementare rezultante perioada în care măsurile complementare au fost executate, respectiv perioada cuprinsă între data de 07.07.2020, data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 54/18.06.2020, pronunţată de Judecătoria Videle în dosarul nr. 3238/335/2019, definitivă prin neapelare la data de 07.07.2020 şi data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la art. 65 alin. (1) şi (3) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d şi i C.pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege şi dreptul de a conduce autovehicule, în sensul prevăzut de art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pedeapsa accesorie urmând a fi executată conform art. 65 alin. 3 din C.pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1000 de lei, (400 lei pentru urmărirea penală şi 600 lei pentru camera preliminară şi judecată), cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii pentru inculpat şi pentru procuror. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 22.12.2021.

    Hotarare 247/2021 din 22.12.2021
  • Sedinta din data de 15.12.2021 la ora 09:00

    Complet: CJ22
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 22.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 15.12.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.12.2021
  • Sedinta din data de 09.12.2021 la ora 09:00

    Complet: CJ22
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 15.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 09.12.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.12.2021
  • Sedinta din data de 24.11.2021 la ora 09:00

    Complet: CJ22
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 09.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 24.11.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2021
  • Sedinta din data de 18.11.2021 la ora 09:00

    Complet: CJ22
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 24.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 18.11.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.11.2021
  • Sedinta din data de 03.11.2021 la ora 09:00

    Complet: CJ22
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 18.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 03.11.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.11.2021
  • Sedinta din data de 07.09.2021 la ora 10:00

    Complet: CJ22
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 03 noiembrie 2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.09.2021
  • Sedinta din data de 18.05.2021 la ora 10:00

    Complet: CJ22
  • Amână cauza

    lipsă procedura

    Incheiere de sedinta din 18.05.2021
  • Sedinta din data de 13.04.2021 la ora 10:00

    Complet: CJ22
  • Amână cauza

    pentru a se cita cu mandat de aducere

    Incheiere de sedinta din 13.04.2021
  • Sedinta din data de 16.02.2021 la ora 10:00

    Complet: CJ22
  • Amână cauza

    pentru lipsa inculpatului

    Incheiere de sedinta din 16.02.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD