V**** C******
PetentÎn baza art. 528 Cod procedură penală, raportat la art. 165 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, admite cererea formulată de petentul-condamnat Vulpe Costică, şi constată intervenită reabilitarea de drept cu privire la următoarele condamnări: • condamnarea la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat prevăzut de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e Cod penal şi condamnarea pedeapsa de 4 luni închisoarea, pentru comiterea infracţiunii de „violare de domiciliu” prevăzută de dispoziţiile art. 192 alin. 1 Cod penal, astfel cum aceste pedepse au fost contopite în pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală 1117/25.03.1997 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în dosarul numărul 18941/1996, definitivă prin neapelare la data de 11.06.1997, a cărei executare a fost suspendată condiţionat în baza art. 81 Cod penal; • condamnarea la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 98 alin. 2, 4 din Legea nr. 26/1996 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, art. 74 lit. c Cod penal, art.76 Cod penal, art. 80 Cod penal, aplicată prin sentinţa penală nr. 6335/26.11.2002 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în dosarul numărul 5292/2002, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 343/29.04.2004 a Curţii de Apel Iaşi. În baza art. 537 Cod procedură penală, cu privire la intervenirea reabilitării de drept se vor face menţiuni, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, pe ambele exemplare ale hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea petentului. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie la instanţa ierarhic superioară în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.02.2021.
Hotarare 287/2021 din 10.02.2021Amână pronun?area la data de 10.02.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.01.2021Stabileste termen de pronuntare la data de 25.01.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.01.2021