M********* S***** G******** P*** P*****
PetentP**** I*****
IntimatAdmite cererea formulată de MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE prin PRIMAR, în contradictoriu cu P**** I***** şi, în consecinţă: Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii în cuantum de 400 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenţie seria PCVY nr.0015502/30.07.2019, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durata de 16 de ore în beneficiul municipiului Sfântu Gheorghe în domeniile indicate în art. 1 din HCL nr. 202/2010. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă. Pronunţată azi, data de 20.11.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1912/2020 din 20.11.2020pronunţare la data de 20.11.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.11.2020