D****** A**** P*** S*** L****
ReclamantC****** D* E******* A P********** A***** C* H******* A***
PârâtAdmite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul DRĂGOIU AUREL, în contradictoriu cu pârâta C****** D* E******* A P********** A***** C* H******* A*** - CONSILIUL JUDEŢEAN ALBA, şi în consecinţă: Anulează Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 2577/10.09.2020. Obligă pârâta să emită pentru reclamant un nou certificat de încadrare în gradul de handicap "Grav cu asistent personal", pentru aceea?i perioadă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Alba, potrivit art. 490 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă. Dată la 16.03.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, potrivit art. 402 Codul de procedură civilă 2010.
Hotarare 133/2021 din 16.03.2021Amânat la data de 16.03.2021, sala 2, orele 9:00 la cererea reprezentantei pârâtei, pentru studierea înscrisurilor ce i-au fost comunicate la acest termen
Incheiere de sedinta din 23.02.2021Amânat la data de 23.02.2021, sala 2, orele 9:00 pentru emiterea unei adrese la Scoala Gimnazială Vidra să comunice fisele matricole ale reclamantului, precum si fisa medicală a acestuia, dacă există în cabinetul medical scolar
Incheiere de sedinta din 12.01.2021Amânat la data de 12.01.2021, sala 2, orele 9:00 pentru ca reclamantul Drăgoiu Aurel să depună la dosar cererea de chemare semnată personal de acesta sau ca reprezentanta sa, Stan Lidia să depună împuternicirea notarială de reprezentare
Incheiere de sedinta din 07.12.2020