Dosar 335/105/2020 din 22.01.2020

drepturi salariale ale personalului din justiţie VRS 605


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 335/105/2020
Data dosar:
22.01.2020
Instanta:
Tribunalul Prahova
Departament:
Sectia I civilă
Obiect:
drepturi salariale ale personalului din justiţie VRS 605
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.07.2020 la ora 11:00

    Complet: 8FCIV
  • Admite in parte cererea

    Respinge excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, lipsei calităţii procesuale pasive şi lopsei calităţii procesuală active a reclamanţilor invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei prin întâmpinare. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâţii, şi, în consecinţă: Obligă pârâta curtea de Apel Ploie?ti să recalculeze indemnizaţia lunară de încadrare şi celelalte drepturi salariale aferente cuvenite reclamanţilor, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,22 lei. Obligă pârâţii la plata către fiecare reclamant a diferenţelor dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite, potrivit prezentei sentinţe, începând cu data de 10.01.2017 şi în continuare, până la recunoaşterea drepturilor de către pârât sau până la apariţia unei modificări legislative, diferenţe ce vor fi actualizate la zi cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii de plată şi până la data achitării efective. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Executorie de drept.

    Hotarare 1071/2020 din 03.07.2020
  • Sedinta din data de 24.04.2020 la ora 09:00

    Complet: 8FCIV
  • Stare de urgenta

    În baza art.63 alin.11 din Anexa nr.1 la Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgen?ă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 311 din 14 aprilie 2020, tribunalul constată suspendată de plin drept judecata prezentei cauze pe durata stării de urgenţă.

    Rezolutie din 23.04.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD