Dosar 3361/117/2019/a3 din 02.03.2020

verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3361/117/2019/a3
Data dosar:
02.03.2020
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.03.2020 la ora 9:00

    Complet: Complet VIII F NCP
  • Alte soluţii

    În temeiul art. 362 al. 2 rap. la art. 208 al. 2-3 şi 5 Cod Procedură Penală constată că temeiurile ce au determinat luarea (ca urmare a înlocuirii măsurii preventive a arestului la domiciliu cu controlul judiciar) măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul R.F.M., subzistă şi în consecinţă menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul R.F.M., cu respectarea tuturor obligaţiilor impuse inculpatului, astfel cum au fost acestea ultima dată modificate prin decizia penală nr. 21/12.02.2020 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în dosarul nr. 3361/117/2019/a2 al Tribunalului Cluj, respectiv, cele prevăzute de art. 215 al. 1 Cod de Procedură Penală:a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau cel în faţa căruia se află cauza, după caz, cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la IPJ Cluj – Biroul Supravegheri Judiciare - organ de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - şi cele prevăzute de art. 215 al. 2 Cod de Procedură Penală: a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Cluj, decât cu încuviinţarea prealabilă a Judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată;b) să nu se apropie de martorii D.N., D.R.C., D.R., T.I.C., Ş.M.A., S.S.D.,C.M.C., D.O.A., D.E.E., S.A.N., M.A.O.A., C.I., R.R.,R.D., B.F.B., B.C., T.D.G., B.I., C.N.L., şi C.V. şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale; c) să nu exercite profesia de medic în exercitarea căreia se presupune că a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată, în cadrul sistemului public de sănătate (cu excepţia sistemului privat de sănătate – unităţi spitaliceşti private). Respinge, implicit, cererile subsidiare ale inculpatului de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar ori de modificare a conţinutului măsurii preventive a controlului judiciar, prin înlăturarea obligaţiei stabilită în sarcina inculpatului, şi anume aceea de a nu exercita profesia de medic, în exercitarea căreia se presupune că ar fi comis fapta pentru care a fost trimis în judecată, în cadrul sistemului public de sănătate.În baza art. 275 al. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare cu inculpatul şi cu reprezentanta Parchetului.Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 martie 2020, în lipsa participanţilor.

    Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata22/2020 din 02.03.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD