S***** M**** D******
ContestatorA******** O** " C******** R* V*****
IntimatD********* C*********
Reprezentant legalAdmite în parte cererea. Anulează decizia nr.51/21.09.2016 emisă de intimată. Obligă intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la momentul emiterii deciziei până la încetarea de drept a contractului individual de muncă încheiat cu intimata. Constată că, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, contractul individual de muncă al contestatoarei va înceta de drept. Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20.09.2022.
Hotarare 1659/2022 din 20.09.2022amână pronunţarea la 20 septembrie 2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.09.2022pentru lipsa relatiilor solicitate
Incheiere de sedinta din 24.05.2022pentru a se solicita relatii
Incheiere de sedinta din 29.03.2022Înaintează dosarul completului CMAS 2, cu termen de judecată la data de 29.03.2022, urmare a repartizării aleatorii ciclice a cauzei, faţă de desfiinţarea, prin Hot Col. nr. 15/2021, a completului CMAS 6
Incheiere de sedinta din 25.01.2022Amână cauza pentru a se comunica intimatei interogatoriul. Se citează martorul cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 09.11.2021Amână cauza pentru administrarea probelor.
Incheiere de sedinta din 14.09.2021Amână cauza pentru a se atasa, spre consultare, dosarul penal.
Incheiere de sedinta din 20.04.2021Amână cauza pentru a se depune înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 23.03.2021