P***** M**** M********
ReclamantR******* M****
ReclamantC******* B***** I****
ReclamantC****** D******
ReclamantR*** B***** C******
ReclamantRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei. Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii: P***** M**** M********, R******* M****, C******* B***** I****, C****** D******, R*** B***** C******, CĂILEAN ANDREEA CAROLINA, NICOLAU IOANA AURA şi MATEI SIMONA ŞTEFANIA , în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Mureş şi în consecinţă: Obligă pârâţii la plata în favoarea reclamanţilor, raportat la perioada în care au avut calitatea de angajator a acestora, cu titlu de despăgubiri băneşti, suma reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale lunare încasate şi cele cuvenite şi datorate, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 lei, corespondent perioadei 01.08.2016-29.12.2021, sumă care urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie precum şi dobânda legală penalizatoare corespondentă, începând cu data naşterii dreptului material şi până la data plăţii efective. Respinge în rest acţiunea, ca fiind rămasă fără obiect. Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Alba, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 07.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea instanţei.
Hotarare 693/2022 din 07.04.2022Amânat la 7.04.2022 în vederea comunicării precizării.
Incheiere de sedinta din 02.12.2021Repartizat ciclic la C11LM.
Preschimbat termenul de judecată din 3.11.2021 pentru data de 2.12.2021 la completul C11LM.
Incheiere de sedinta secreta 204/2021 din 06.09.2021Amânat cauza la 3 noiembrie 2021 pentru citarea MJ
Incheiere de sedinta din 09.06.2021Amânat cauza la data de 9 iunie 2021 pentru citarea reclamanţilor cu men?iunea de a-şi exprima pct. de vedere cu privire la necesitatea citării în cauză a MJ
Incheiere de sedinta din 24.02.2021