Dosar 3372/118/2020 din 17.07.2020

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999) DISJUNS NR 76/118/2020


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3372/118/2020
Data dosar:
17.07.2020
Instanta:
Tribunalul Ialomița
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999) DISJUNS NR 76/118/2020
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.11.2020 la ora 10:00

    Complet: Complet 11 Fond
  • Admite in parte cererea

    Respinge excepţia lipsei calităţii SINDICATULUI NAŢIONAL AL AGENŢILOR DE POLIŢIE de reprezentat al reclamantului CIOBANU LAURENŢIU. Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune vizând pretenţiile anterioare datei de 30.12.2016 şi respinge aceste pretenţii ca fiind prescrise. Admite în parte cererea formulată de reclamantul CIOBANU LAURENŢIU prin SINDICATUL NAŢIONAL AL AGENŢILOR DE POLIŢIE în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI CONSTANTA. Obligă pârâtul să procedeze la acordarea şi recalcularea pentru reclamant, conform art. 1 alin. 5^1 din l. 71/2015, a salariului de bază egal cu cel existent în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale ( pentru aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi pentru aceleaşi condiţii de desfăşurare a activităţii ca cele ale reclamanţilor) şi în care au fost incluse după 31.12.2009 sumele compensatorii corespunzătoare sporului de fidelitate calculat în raport de vechimea efectivă , sporului de 25% pentru studii superioare şi cele corespunzătoare salariului de merit. Obligă pârâtul către reclamant la plata diferenţelor dintre salariul rezultat în urma recalculării conform prezentei sentinţe şi cel încasat , începând cu data de 30.12.2016 la zi, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective. Respinge ca nefondate celelalte capete de cerere. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Ialomiţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 24 noiembrie 2020.

    Hotarare 1049/2020 din 24.11.2020
  • Sedinta din data de 17.11.2020 la ora 10:30

    Complet: Complet 11 Fond
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 24.11.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2020
  • Sedinta din data de 20.10.2020 la ora 10:30

    Complet: Complet 11 Fond
  • Repus pe rol

    În baza art. 400 Cod procedură civilă repune cauza pe rol pentru noi lămuriri sens în care : -se solicită Tribunalul Constanţa să precizeze dacă în dosarul nr. 76/118/2020 ( din care a fost disjunsă cererea privindu-l pe reclamantul Ciobanul Laurenţiu) SINDICATUL NAŢIONAL AL AGENŢILOR DE POLIŢIE a depus înscrisuri care dovedesc calitatea de membru de sindicat a reclamantului Ciobanul Laurenţiu, precum şi faptul că acesta a împuternicit sindicatul să-i reprezinte interesele în temeiul art 28 din legea nr. 62/2011, astfel cum susţine sindicatul în răspunsul la întâmpinare. În caz afirmativ, să comunice instanţei copii de pe acele înscrisuri. - se revine cu adresă către Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie pentru a depune la dosar următoarele: dovezi din care să rezulte calitatea de membru de sindicat a numitului Ciobanu Laurenţiu; dovada faptului că sindicatul a fost împuternicit să promoveze prezenta cerere în numele reclamantului Ciobanu Laurenţiu, sens în care urmează să depună adeziunea acestuia la sindicat şi împuternicirea scrisă a reclamantului, în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 62/2011, sub sancţiunea anulării cererii pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant. -adresă către sindicat pentru a depune la dosar înscrisuri privind studiile efectuate de către reclamantul Ciobanul Laurenţiu; -adresă către IPJ Constanţa pentru a comunica instanţei data angajării reclamantului , locul de muncă / compartimentul în care îşi desfăşoară activitatea, actele de studii ale reclamantului, fişa postului. Termen fond 17 noiembrie 2020 cu citarea părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 octombrie 2020 .

    Incheiere de sedinta din 20.10.2020
  • Sedinta din data de 22.09.2020 la ora 11:00

    Complet: Complet 11 Fond
  • Amână cauza

    Acordă termen şi dispune emiterea unei adrese către Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie pentru a depune la dosar următoarele: -dovezi din care să rezulte calitatea de membru de sindicat al numitului Ciobanu Laurenţiu; -dovada faptului că sindicatul a fost împuternicit să promoveze prezenta cerere în numele reclamantului, sens în care urmează să depună adeziunea acestuia la sindicat şi împuternicirea scrisă a reclamantului, în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 62/2011, sub sancţiunea anulării cererii pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant. Amână cauza la data de 20.10.2020.

    Incheiere de sedinta din 22.09.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD