Ţ****** G********** F*****
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. 1 C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2872/D/P/2018 din data de 10.12.2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală - Secţia de Combatere a Traficului de Droguri, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul ŢUŢULAN GEORGE (fost FERKI), trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere ilegală de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu, prevăzută art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul ŢUŢULAN GEORGE (fost FERKI), (date). Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 09.03.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara din 09.03.2021