T***** G******* D*****
InculpatF****** M****
Parte vătămatăF****** E****
Parte vătămatăP***** M****
Parte vătămatăÎn temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul T***** G******* D*****, la pedeapsa închisorii de 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu apl. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. În baza art. 91 din Codul penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. 1 din Codul penal, care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 din Codul penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 din Codul Penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. c-e se comunică Serviciului de Probaţiune Dâmboviţa. În baza art. 93 alin. 2 din Codul penal, impune inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul Primăriei Tărtăşeşti sau Dispensarele umane din Comuna Tărtăşeşti, entităţi din comunitate ce figurează în baza de date a serviciului de probaţiune la data pronunţării prezentei, pentru o perioadă de 80 de zile. În baza art. 91 alin. 4 din Codul penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal referitoare la revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor impuse, neexecutării obligaţiilor ce îi revin sau a săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul T***** G******* D***** la plata către stat a sumei de 2.600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către, din care suma de 2.500 lei este aferentă fazei de urmărire penală. În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, avocat Trandafir Cristina, conform delegaţiei seria DB nr. 335/2021, în cuantum de 500 lei (redus de către instanţă) rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Judeţean Dâmboviţa. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului, persoanelor vătămate şi Ministerului Public, prin mijlocirea grefei instanţei la data de astăzi, 23.07.2021.
Hotarare 178/2021 din 23.07.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 23.07.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a Ministerului Public, prin mijlocirea grefei instanţei, la data de astăzi, 19.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.07.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 19.07.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a Ministerului Public prin mijlocirea grefei instanţei la data de astăzi, 15.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.07.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 15.07.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de astăzi, 13.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.07.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 13.07.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de astăzi, 12.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.07.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 12.07.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de astăzi, 06.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.07.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 06.07.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de astăzi, 05.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.07.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 05.07.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de astăzi, 28.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.06.2021Amână pronunţarea
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.06.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 26.06.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de astăzi, 13.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.06.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 13.06.2021. Pronunţată în şedinţă publică la data de astăzi, 28.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.05.2021Stabileşte deliberarea şi pronunţarea hotărârii la data de 28.05.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată în şedinţă publică la data de astăzi, 13.05.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.05.2021