Dosar 3391/86/2020 din 22.10.2020

calcul drepturi salariale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3391/86/2020
Data dosar:
22.10.2020
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
calcul drepturi salariale
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.03.2021 la ora 9:00

    Complet: C4F LM civil
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclaman?ele C******** R*****, H**** T******, N****** T******, ?i C****** S*******, prin reprezentant legal UNIUNEA JUDE?EANĂ A SINDICATELOR „PRO-EDUCA?IA” Suceava, în contradictoriu cu pârâta GRĂDINI?A CU PROGRAM NORMAL „LUMEA COPILĂRIEI” Gura Humorului. Obligă pârâta să calculeze şi să plătească reclamantelor drepturile salariale neacordate, reprezentând diferenţe salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a cre?terii salariale de 25%, efect al obţinerii gradaţiei de merit prin concurs, începând cu data de 01.07.2017 ?i în continuare (pentru o perioadă de maxim 5 ani de la data atribuirii gradaţiei de merit), pe perioada cât îndeplinesc condiţiile pentru acordarea drepturilor în cauză şi a menţinerii prevederilor legale care instituie acordarea cre?terii salariale solicitate, diferen?e ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii. Obligă pârâta să plătească reclamantelor dobânda legală penalizatoare aferentă drepturilor salariale anterior menţionate, calculată începând cu data de 01.07.2017 şi până la data plăţii sumelor datorate. Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Suceava-Sec?ia I Civilă. Pronunţată astăzi, 02.03.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 476/2021 din 02.03.2021
  • Sedinta din data de 22.02.2021 la ora 10:00

    Complet: C4F LM civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 202.03.2021, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art.396 alin.(2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată azi, 22.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD