G**** I***
InculpatÎn baza art.362 alin.2 Cod procedură penală, art.208 alin.5 raportat la art.207 alin.3-5 Cod procedură penală, revocă măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul G**** I***, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, faptă prevăzută şi pedepsită de art.194 alin.(1), lit.a şi e Cod penal, dispusă prin încheierea pronunţată la 29.11.2019 în dosar nr.1045/248/2019 de judecătorul de drepturi şi libertăţi şi menţinută de judecătorul de cameră preliminară prin încheierea pronunţată la 17 martie 2020 în dosar nr.33/248/2020/a1.3. În baza art.275 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Măsura dispusă va fi comunicată I.P.J. Covasna – Poliţia oraşului Întorsura Buzăului – Biroul Supravegheri Judiciare, unităţii de poliţie în raza căreia locuieşte inculpatul, Poliţiei de Frontieră şi Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanei. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 mai 2020, ora 13:00.
Incheiere finala dezinvestire din 13.05.2020