B**** L***** G******
PârâtK***** I***** I********** R* S*
ReclamantAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de către reclamanta Kredyt Inkaso Investments RO S.A. în contradictoriu cu pârâtul B**** L***** G******. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 621,23 lei, reprezentând debit principal restant, constând în contravaloarea serviciilor furnizate şi neachitate. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 230,26 lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate conform prevederilor contractuale până la data indicată în ultima factură emisă, precum şi în continuare, în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, până la plata efectivă a debitului principal. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 934,24 lei, reprezentând daune pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale, ca neîntemeiat. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Arad, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 29.06.2020.
Hotararecameraconsiliu5808/2020 din 29.06.2020