V***** P* G******
InculpatÎn temeiul art.396 alin.2 şi alin.10 C.p.p., condamnă pe inculpatul VÎNAGA GABRIEL, trimis în judecată în stare de libertate, la pedepsele de: - 6 (?ase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art.335 alin.2 C.p. (faptă săvârşită la data de 04.02.2019). - 1 (un) an 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art.336 alin.1 C.p. (faptă săvârşită la data de 04.02.2019). Constată că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunea care a făcut obiectul dosarului nr.1678/191/2019 al Judecătoriei Blaj în care a fost pronunţată Sentinţa penală nr.67/31.07.2020, rămasă definitivă prin neapelare la data de 25.08.2020 prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.000 lei, pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art.336 alin.1 C.p. (faptă săvârşită la data de 05.08.2018). Potrivit art.40 rap. la art.38 ?i art.39 C.p., contopeşte pedepsele mai sus menţionate şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an 2 (două) luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 2 luni, în final stabilind fa?ă de inculpat pedeapsa rezultantă de 1 (un) an 4 (patru) luni închisoare la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.000 de lei. În baza art.40 alin.3 C.p., constată că inculpatul a executat integral pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.000 de lei aplicată prin Sentinţa penală nr.67/31.07.2020 pronunţată de Judecătoria Blaj în dosarul nr.1678/191/2019, rămasă definitivă prin neapelare la data de 25.08.2020. În temeiul art.91 şi art.92 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În temeiul art. 404 alin.2 C.p.p. rap. la art.93 alin.1 C.p., pe durata termenului de supraveghere stabilit, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Impune inculpatului executarea obligaţiei prev. de art.93 alin.2 lit.b) C.p., respectiv să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Arad sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art.93 alin.3 din C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Consiliului Local al Comunei Petri? sau în cadrul Consiliului Local al Comunei Vărădia de Mure?, pe o perioadă de 60 de zile. Potrivit art.94 C.p., supravegherea respectării măsurilor dispuse ?i a obliga?iilor impuse se va realiza de către Serviciul de Probaţiune Arad. Conform art.404 alin.2 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 C.p., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere sau a nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau obligaţiilor stabilite de instanţă. În temeiul art.272 rap. la art.274 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.11.2020.
Hotarare 1157/2020 din 23.11.2020În baza art.391 alin.1 C.p.p. stabileşte termen pentru pronunţare la data de 23.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2020Pentru clarificarea situa?iei juridice a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 28.10.2020Pentru a se emite adresă la Judecătoria Blaj, în vederea comunicării S.p. nr.67/2020.
Incheiere de sedinta din 30.09.2020