T***** A*** S**
ReclamantA****** S*****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată. Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 2.352,17 lei, reprezentând debit neachitat, la plata sumei de 437,12 lei, reprezentând dobânda legală penalizatoare, calculată asupra debitului principal, de la data scadenţei (04.01.2019) şi până la data de 30.10.2020, precum şi, în continuare, la plata dobânzii legale penalizatoare calculate până la data plăţii efective. Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 204,69 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru (fila 61). Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată astăzi, 19.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Hotarare 2046/2021 din 19.03.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 19.03.2021, pentru deliberări. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, punerea soluţiei la dispoziţia părţilor se va realiza prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 04.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2021