S* W******* A*** S**
ReclamantE****** R****** A******** R********** S*
PârâtT***** I***
IntervenientAdmite cererea de chemare in judecata formulată de reclamanta S* W******* A*** S**, în contradictoriu cu pârâta E****** R****** A******** R********** S* si cu intervenientul fortat T***** I***. Obligă pârâta la plata sumei de 1.113,89 lei reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, calculate începând cu data scadenţei, respectiv 19.01.2019 şi până la data plă?ii, respectiv 08.03.2019, aferente sumei de 11.603,12 lei datorate cu titlu de despăgubire. Obligă pârâta la plata sumei de 583 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, din care 83 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi 500 lei reprezentând onorariu de avocat. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi, 15.11.2021.
Hotarare 14578/2021 din 15.11.2021Amână pronunţarea la data de 15.11.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.11.2021Amână pronunţarea la data de 05.11.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2021T: 21.10.2021, ora 12, pentru a se formula întâmpinare de către intervenientul forţat.
Incheiere de sedinta din 09.09.2021T: 09.09.2021, ora 11, în vederea depunerii dosarului de daună de către pârâtă.
Incheiere de sedinta din 17.06.2021T: 17.06.2021, interval orar 12-13, în vederea îndeplinirii unor obligaţii de către pârâtă.
Incheiere de sedinta din 20.05.2021