S* A*** C** G*** 1 S****** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtA******** E**** A*****
IntervenientAdmite cererea formulată de reclamanta SC AUTOCAR GRUP 1 SERVICE SRL, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat ALEXANDRU ANCUŢA ELENA. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5969,38 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente acestui debit principal, în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 14.10.2020 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi aferente debitului de 6925,8 lei de la data de 14.10.2020 până la data de 13.10.2020 . Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 795 lei cu titlul de cheltuieli de judecată din care 200 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi 595 lei onorariu avocaţial. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 25.05.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 8555/2021 din 25.05.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 25.05.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 17.05.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.05.2021