Dosar 34502/94/2020 din 11.12.2020

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 34502/94/2020
Data dosar:
11.12.2020
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.04.2021 la ora 08:30

    Complet: C 19 c.c. am .pr.
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de valoare redusă. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 148,99 lei, reprezentând c/val facturi neachitate – reprezentând servicii prestate şi neachitate şi la plata penalităţilor de întârziere, în cuantum de 0,2 % pe zi, calculate asupra cuantumului facturilor neachitate, începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare datei scadente a facturilor, până la achitarea integrală a debitului. Respinge, în rest, cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu curator. Executorie. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.04.2021.

    Hotarare 7028/2021 din 28.04.2021
  • Sedinta din data de 13.04.2021 la ora 08:30

    Complet: C 19 C.C.
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 28.04.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 13.04.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.04.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD