T** L** S****** C******** S***** C* S***** A*** L* C*** A** M**** G*****
ReclamantO******* V***** I******** G**** S***
PârâtC********* M******
IntervenientRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. Admite cererea de chemare în judecată. Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 2.071,13 lei, reprezentând diferenţă de despăgubiri, precum şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi, calculate asupra debitului principal, de la data de 03.09.2020 şi până la data achitării efective. Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 914 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, din care suma de 200 lei reprezentând taxa judiciară de timbru (fila 41, vol. I), iar suma de 714 lei reprezentând onorariul avocaţial (filele 24-25, vol. II). Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată astăzi, 09.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Hotarare 2817/2021 din 09.04.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 09.04.2021, pentru deliberări. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, punerea soluţiei la dispoziţia părţilor se va realiza prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 25.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.03.2021