B******** I*****
Intimat ReclamantB******** P*****
Apelant PârâtB******** B*****
Intimat PârâtB******** I*****
Intimat PârâtS******* E**** V******
Intimat PârâtAdmite apelul formulat de apelantul B******** P***** împotriva sentinţei civile nr. 102 din data de 10.02.2020, pronunţată de Judecătoria Fălticeni, în dosarul nr. 345/227/2019. Schimbă, în parte, sentinţa civilă nr. 102 din data de 10.02.2020, pronunţată de Judecătoria Fălticeni, în dosarul nr. 345/227/2019, în sensul că: Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B******** I*****. Respinge cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin prezentei hotărâri. Cu drept de recurs, care se depune la Tribunalul Suceava, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la data de 18.11.2020.
Hotarare 1158/2020 din 18.11.2020Amână pronunţarea la data de 18.11.2020, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 04.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2020Încuviinţează cererea de acordare a unui nou termen de judecată formulată de apărătorul apelantului pârât. Amână judecarea cauzei pentru data de 04 noiembrie 2020, ora 10,00, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile care nu au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 07.10.2020