C*** M******
Contestator InculpatAdmite contestaţia formulată de inculpata C*** M****** împotriva încheierii nr. 91 din data de 02.11.2020 pronunţată în dosar nr. 3461/86/2020 al Tribunalului Suceava. Desfiinţează în totalitate încheierea menţionată, iar în rejudecare: Admite cererea formulată de inculpata C*** M****** vizând înlocuirea măsurii arestării preventive sub incidenţa căreia se află cu măsura preventivă a controlului judiciar. În baza art. 242 al. 2 Cod procedură penală raportat la art. 202 al. 1, 2, 3 şi 4 lit. b Cod procedură penală corob. cu art. 211, art. 215 Cod procedură penală şi art. 2151 al. 1 Cod procedură penală, dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatei CRU? MARIANA, luată prin încheierea nr. 49 din data de 17.07.2020, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Suceava în dosarul nr. 2170/86/2020, modificată şi rămasă definitivă prin încheierea nr. 21 din data de 22 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 2170/86/2020, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: constituirea unui grup infrac?ional organizat, faptă prev. de art. 367 alin. 1 ?i 2 din Cod penal şi contrabandă, faptă prev. la art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Lg. 86/2006 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (7 acte materiale), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, cu măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile începând cu data pronunţării prezentei încheieri. În temeiul art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe durata măsurii preventive a controlului judiciar inculpata CRU? MARIANA trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instan?a de judecată ori de câte ori este chemată; b) să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, respectiv I.P.J. Suceava – Poli?ia comunală Ulma, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată. În temeiul art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata controlului judiciar inculpata se va supune şi următoarelor obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a jude?ului Suceava, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului (în cursul urmăririi penale), a judecătorului de cameră preliminară (în procedura camerei preliminare) sau a instanţei în faţa căreia se află cauza (în faza de judecată); b) să nu comunice direct sau indirect, pe nici o cale, cu următoarele persoane: Mandici Octavian, Mandici Rodica, Polec Gheorghe, Polec Mariana, Pascal Ionuţ Romeo, Boiciuc Petru, Irimie George Petru, Ihnatiuc Daniel, Midac Petru, Midac Liviu, Bire? Petru, Bire? Cornel, Bire? Daniel, Breabăn Petru, Breabăn Vasile, Omania Dumitru, Filip Radu, Habur Ionuţ, Gheorghiţă Nicolae, Trifan Gheorghe, Hânţar Emanuel, Costil Ionuţ, Olexiuc Cornel, Lucan Mariana, Dascălu Romul, Morar Vasile, Costil Marius şi Dumitrescu Ilarion George. c) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În conformitate cu art. 215 al. 4 şi 6 Cod procedură penală, organele de poliţie anterior menţionate au obligaţia de a verifica periodic respectarea de către inculpată a măsurii preventive şi a obligaţiilor ce i s-au impus iar, în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul (în cursul urmăririi penale), judecătorul de cameră preliminară (în procedura de cameră preliminară), sau instanţa de judecată (în cursul judecăţii). Dispune punerea în libertate a inculpatei de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis de Tribunalul Suceava în baza încheierii camerei de consiliu nr. 49 din data de 17.07.2020, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Suceava în dosarul nr. 2170/86/2020, modificată şi rămasă definitivă prin încheierea nr. 21 din data de 22 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 2170/86/2020, la data pronunţării prezentei încheieri, dacă nu este reţinută, deţinută sau arestată în altă cauză. Conform art. 215 alin. 5 Cod procedură penală, măsura va fi comunicată inculpatei, I.P.J. Suceava - Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supraveghere Judiciară, Poliţiei comunale Ulma, jud. Suceava, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti, Serviciului Public Comunitar pentru Evidenţa Paşapoartelor Simple Suceava şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. Cheltuielile judiciare de la prima instanţă şi din contestaţie rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi 6.11.2020.
Incheiere masuri preventive faza de UP 65/2020 din 06.11.2020