P******** D* P* L**** J********** T********
ApelantV**** S******
Intimat INCULPATÎn baza art. 421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarant de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timi?oara împotriva sentinţei penale nr. 3074 din data de 12.11.2020 pronun?ată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 34625/325/2019. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi rejudecând : În temeiul art. 38, art. 39 alin. 1 lit. b) CP, contopeşte cele două pedepse de 8 luni închisoare aplicate prin sentinţa apelată cu: - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a), e), g) şi i) CP din 1968 prin sentinţa penală nr. 2927/30.09.2016 pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 26.10.2016 (data faptei: 02.12.2015); - pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat prevăzută de art. 334 alin. 1 CP prin sentinţa penală nr. 3843/05.07.2017 pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 1230/A/19.10.2017 a Curţii de Apel Timişoara (faptă din data de 05.03.2016); - pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 CP prin sentinţa penală nr. 3843/05.07.2017 pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 1230/A/19.10.2017 a Curţii de Apel Timişoara(faptă din data de 05.03.2016); - pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 CP prin sentinţa penală nr. 3843/05.07.2017 pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 1230/A/19.10.2017 a Curţii de Apel Timişoara(faptă din data de 25.03.2016); - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 CP prin sentinţa penală nr. 6042/05.12.2018 pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 28.12.2018 (faptă din data de 23.10.2016); - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 CP prin sentinţa penală nr. 6042/05.12.2018 pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 28.12.2018 (faptă din data de 20.07.2016); - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat prevăzută de art. 334 alin. 1 CP prin sentinţa penală nr. 6042/05.12.2018 pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 28.12.2018 (faptă din data de 20.07.2016); - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul cu numere false de înmatriculare prevăzută de art. 334 alin. 2 CP prin sentinţa penală nr. 6042/05.12.2018 pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 28.12.2018 (faptă din data de 20.07.2016); - pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prevăzută de art. 334 alin. 1 CP prin sentinţa penală nr. 3710/21.11.2019 pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă la data de 17.12.2019 prin neapelare (faptă săvârşită în data de: 16.12.2015); - pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 CP prin sentinţa penală nr. 3710/21.11.2019 pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă la data de 17.12.2019 prin neapelare (faptă săvârşită în data de: 16.12.2015); - pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 CP prin sentinţa penală nr. 3710/21.11.2019 pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă la data de 17.12.2019 prin neapelare (faptă săvârşită în data de: 10.03.2016), în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă un spor de 3 ani 5 luni şi 10 zile de închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă intermediară de 6 ani 5 luni şi 10 zile de închisoare. În temeiul art. 38, art. 39 alin. 1 lit. b) CP, contopeşte cele trei pedepse de 1 an închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 3710/21.11.2019 pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă la data de 17.12.2019 prin neapelare (fapte săvârşite în data de: 16.05.2017) în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care adaugă un spor de 8 luni închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă intermediară de 1 an şi 8 luni închisoare. În temeiul art. 43 alin. 2 CP, adaugă pedeapsa rezultantă intermediară de 1 an şi 8 luni închisoare la pedeapsa rezultantă intermediară de 6 ani 5 luni şi 10 zile urmând ca inculpatul V**** S****** să execute pedeapsa principală rezultantă de 8 (opt) ani 1 lună şi 10 (zece) zile de închisoare. În baza art.72 alin.1 C.p,. deduce din durata pedepsei aplicate şi durata reţinerii preventive de 24 ore din data de 16.05.2017 până în data de 17.05.2017. Menţine celelalte prevederi ale sentinţei penale apelate. În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art.275 alin.6 C.p.p. dispune plata sumei de 868 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru inculpat din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 14.01.2021.
Hotarare 34/2021 din 14.01.2021