C***** D************** P*****
ReclamantP****** V************
PârâtAdmite cererea având ca obiect „transformare amendă” formulată de petenta Comuna Dumbrăveni, jud. Suceava - prin primar, în contradictoriu cu intimatul Pascaru Virgil - Bogdan. Înlocuieşte amenda în cuantum de 580 lei aplicată prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PSVX nr. 276652 încheiat la data de 21.12.2019 de IPJ Suceava cu 43 ore de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Dumbrăveni, jud. Suceava, la activităţi edilitar-gospodăreşti. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 18.03.2021.
Hotarare 1164/2021 din 18.03.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 18 martie 2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 martie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2021