S* C****** C** S**
ReclamantS* S**** & I************ S**
PârâtM***** M****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta societatea Collini Com SRL în contradictoriu cu pârâţii societatea Sama J&A International SRL şi M***** M****. Obligă pârâţii la plata în solidar către reclamanta a sumei de 4315,08 lei reprezentând facturi neachitate şi a penalităţilor contractuale aferente, în cuantum de 0,4% pe zi de întârziere începând cu data scadenţei fiecărei facturi şi până la data achitării integrale a debitului. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Reşiţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei la data de 12.11.2020.
Hotararecameraconsiliu3010/2020 din 12.11.2020Având nevoie de timp pentru a delibera, va face aplicarea art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc.civ. şi va amâna pronunţarea cauzei pentru data de 12.11.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.10.2020lipsă procedură cu fidejusorul, termen 29.10.2020, ora 10-11.
Incheiere de sedinta din 01.10.2020